Atrocitatile comise in numele lui Dumnezeu sunt in ochii mei la fel de grave ca cele produse de oameni ca Pol Pot pentru ca s-au tradus in pierderi de vieti umane. Nimic nu le face justificabile, nici doctrina politica nici doctrina religioasa, absolut nimic. Este clar ca victimele Holocaustului, ale lui Pol Pot, Stalin, ale S.U.A.( nu vad de ce se fereste lumea sa o spuna) sunt imense comparativ cu ce a produs de-a lungul secolelor Biserica, asta nu ma face sa cred ca episoadele de tip cruciade, inchizitie, arsul pe rug a ”vrajitoarelor” nu sunt ceva blamabil.
Nu inteleg atitudinea asta de a proteja aprioric Biserica, uitandu-i numeroasele bube, pentru ca intr-o viziune ideala ea reprezinta ceva perfect. Tot nu inteleg cu ce face mai scuzabila Inchizitia, daca niste secole mai tarziu s-a trezit un imbecil si a omorat niste milioane. Cu nimic este raspunsul. Crima este crima, indiferent cine o comite.
Mai mult, daca este sa credem ca viata de apoi se imparte in rai si iad, atunci cei care au comis crimele in numele lui Dumnezeu cred ca o sa se duca mai la fund in butoiul cu zmoala, tocmai pentru ca au patat cu sange numele unui Creator care inseamna numai iubire si bunatate.
Biserica-
Pentru mine este o institutie ipocrita, conceputa perfect pentru a inrobi mintile oamenilor mai simplii. Asta nu este neaparat un lucru rau, deoarece vasta majoritate au nevoie de ”frica lui Dumnezeu” pentru a-si trai viata in cadrul unor limite compatibile cu societatea. In schimb exista o diferenta substantiala intre imaginea pe care Biserica vrea sa o arate (Casa lui Dumnezeu), si realitatea (combinatii, ciolane, sapaturi etc).
In opinia mea de agnostic teist, stau si ma intreb: de ce am eu nevoie, ca om cu un cuget liber si ”iubire de semeni” deja prezente, sa accept ca relata mea cu Divinitatea sa fie institutionalizata si intermediata de un smsar, mai desfranat, mai betivan, mai fumator, poate si mult mai fost informator la secu decat mine. Popii nu sunt toti Parintele Galeriu. Sunt un grup de oameni nici mai pacatosi nici mai sfinti decat restul, care repeta la nesfarsit aceeasi placa despre moralitate si credinta, insa putini dintre ei se gandesc sa mai si puna in aplicare ceea ce predica.
In ideal Biserica este ceva superb. Este un loc in care gasesti liniste, caldura, impacare. Ceea ce este in practica insa nu se suprapune cu idealurile dintr-un motiv simplu : preotia este ca medicina, daca nu ai chemare nu te baga, pentru ca faci mai mult rau decat bine. Ca si prin spitale, unde sunt prea multi infecti care daca nu marci loveaua nu te baga in sala de operatie, si in popie situatia este la fel, procentul de nechemati depaseste pe acela al oamenilor cu har. O apendicita ma obliga sa ma dau pe mana unui nechemat, care daca ma vindeca pana la urma o sa-i multumesc. In schimb sa te duci sa-ti deschizi sufletul in fata unuia care nu stie incotro sa-l indrepte este ceva ce nu o sa pot sa fac niciodata, pentru ca daca cel carui o sa-i acorzi increderea asta nu stie ce sa faca, poti sa ti-l ratacesti de tot.
Dumnezeu-
Existenta unei Entitati superioare este doar o problema de logica dupa mine. Daca o luam in jos pe scara complexitatii organismelor si ajungem la parameci, apoi iesim din aceasta sfera si ajungem la factorii primi ai atomului, este logic sa credem ca putem merge pe acest fir al gandirii si in sens invers, ajungand la ceva suprem. Acel ceva suprem este Dumnezeu.
Daca a fost demonstrata clar existenta tachyonilor, care sunt un miracol dovedit stiintific , de ce nu as merge mai departe sa accept existenta a ceva superior, a unui Creator de miracole???
Cel mai mare duman al mintii in schimb nu este Biserica sau Ateismul incrancenat in sine, ci mentalitatile imbacsite, fixiste, care nu accepta alternativa sau echivoc.
Mi se pare o autoinlantuire a cugetului, sa iti plasezi linia gandirii intr-un sablon stramt, fie ca acel sablon spune ”crede si nu cerceta” sau ”Dumnezeu nu exista, este un nonsens stiintific”
