In gheata rece a tacerii gris

Realitea este in alb si negru. Atunci cele doua culori se ingemaneaza si devin nuante de gris, mai palide, mai intense, dar acelasi plictisitor.........gris. Uneori refuzam sa facem amestecul, imbatati de accentele oximoronice ale celor doua opusuri, antunci nu se imbina si totusi stau unul langa celalalt. Si oximoronul se transforma in metafora, metafora creste, cu o orgie coloristica si o explozie de cantec care poate sa te rapuna. Creste atat de mult incat devine hiperbola, o hiperbola imensa, unde culorile nu se mai pot distinge si cantecul devine o acumulare de sunete intense, zgomotoase, obositoare si fara sens.....

Atunci ce ????? atunci tanjim dupa liniste, dupa lipsa de cuvinte, dupa amutirea graiului. De ce???? pentru ca vorba a fost data omului pentru a-si ascunde gandul iar tacerea, este singura care mai poate spune ceva, poate mai multe decat ore intregi de vorbe.

Gris pastel, gris sters, tacere, gheata..... In tacere este trambulina spre absolut, in tacere iti regasesti Eul si tot acolo il mentii. In tacere este PUTEREA. Gheata, rezervare, gris, LINISTE.